Despre oamenii minunaţi (1) : Melania Medeleanu

627x0Iată un alt subiect despre care voi scrie pe acest blog: oamenii minunaţi. Mă voi referi la acei oameni care au trecut testul faptelor minunate, fără să fiu prea laudativă la adresa lor, ci intenţia mea este de a ne gândi un pic la ei, aşa cum ne-am opri la umbra unui copac mare, ne bucurăm de răcoarea oferită de frunzele sale, iar apoi  ne găsim energia de a continua prin arşiţă…bucurându-ne că acel copac există.

  Pentru prima postare din această categorie am ales-o pe Melania Medeleanu. Am urmat cursurile de dicţie si public speaking susţinute de Melania în urmă cu câteva luni bune. Dintr-o paletă de traineri am ales-o pentru că mi-a inspirat răbdare şi profesionalism, un alt motiv fiind acela că susţinea o cauză umanitară: MagiCamp –din fotografii şi spusele Melaniei- cred că este un loc frumos, unde copiii suferinzi de monstruosul cancer găsesc nu doar alinare, ci trăiesc momente magice alături de voluntari.

Printre exerciţiile de dicţie sau de public speaking, Mel strecura şi câte o întâmplare de la cei mici, ce a mai învăţat de la ei sau ne povestea ce mai punea la cale. “Uitaţi, o căsuţă in genul acesta vreau sa facem…”.

Sunt convinsă că nu o făcea doar pentru a ne capta atenţia sau să fi fost un respiro, nici pentru a face cursul mai interesant sau într-un fel anume şi nici pentru a ne da idei cum am putea să-i ajutăm. Nu-i apărea o licărire în ochi când aborda acest subiect dacă la asta vă aşteptaţi, nici nu-şi modela vocea, ci vorbea cu pasiunea şi împlinirea omului care a făcut ceva bun cu mâna lui, dacă vreţi, cu satisfacţia acelui om care îşi prepară salata din roşiile cultivate de el. Doar că aici nu era vorba de legume, ci de suflete. Cred că aceasta-i diferenţa dintre oamenii frumoşi şi minunaţi. Cei minunaţi fac “salate de bucurii” pentru ceilalţi.

Caii verzi ai doamnei profesoare Tunegaru

images.pngIată  încă un profesor coptat de mass-media, dar, cum era de aşteptat, nu prin prisma rezultatelor de la clasă, ci prin tam-tam, contre sau cum ar fi spus bunica mea prin “cai verzi pe pereţi”. Că da, toată situaţia doamnei Tunegaru o rezum la cai verzi pe pereţi.

Fiecare trage de caii aceştia în ce direcţie doreşte: unii îi vor pune la jug să tragă la intesele lor politice, alţii îi vor pune la îndemâna copiilor ca pe nişte ponei domesticiţi în scopuri de diversiment şi alţii îi vor folosi pentru accesări. Cât despre doamna Tunegaru, nu-mi dau seama ce face cu aceastră herghelie odată ce i-a dat drumul pe câmpul învăţământului, deja pârlogit…şi bătut de vânturi aride.

În dimineata aceasta, am citit şi eu postarile de pe fb ale doamnei profesoare. La prima vedere, destul de manipulatoare şi cu omisiuni, care tind să cred că sunt intenţionate.  Pentru cine nu cunoaşte situaţia din învăţământ, doamna Tunegaru va fi văzută ca un cal dus la abator după ce a slujit greu stăpânului zeci de ani. Ca cititor neavizat în culisele învâţământului, vei crede că doamnei profesoare i s-au pus lucrurile în braţe şi că a fost dată afară în secunda doi. Nu este tocmai aşa. Postul a fost ocupat prin pretransfer de un profesor titular, care îl va lua în primire în septembrie 2017. Până atunci, doamna profesoară Tunegaru va continua să predea până la sfârşitul anului şcolar (ocazie în care i se vor vedea rezultatele de la clasa a VIII-a), iar pentru a nu rămâne pe dinafară anul viitor şi pentru a nu a alege din ce  posturi rămân (folosindu-se de o medie mai veche de la examenul de titularizare),  ca mulţi suplinitori, va merge la examenul de titularizare şi îşi va dovedi încă o dată cunoştinţele. Astfel va lua un nou post.

Este legal ce s-a întâmplat? Conform metodologiei în vigoare, da. Este moral? Nu. Foarte mulţi profesori suplinitori se află în situaţia aceasta, an de an stau cu emoţii că cineva le poate lua postul sau că nu vor primi continuitate (valabilă 3 ani) dacă ceva nu convine direcţiunii. Trebuie spus că numele de suplinitor este jignitor, în condiţiile în care foarte mulţi profesori  obţin note mari, dar care nu au cum să ocupe un post pe perioadă nedeterminată (asta înseamnă titular) pentru că puţine posturi sunt viabile 4 ani şi scoase la titularizare. Restul sunt dosite şi date cu dedicaţie…chiar şi continuităţile pentru suplinitori sunt cu dedicaţie, de care doamna Tunegaru s-ar fi bucurat, dacă cineva nu ar fi ocupat postul la pretransfer. Mulţi părinţi când aud că un profesor este suplinitor îl descalifică din start. Dar doamna Tunegaru nu a fost preocupată de chestiunea aceasta când totul i-a mers uns…

Nu pot să nu observ cum în online, dă bine să fii incisiv, să fii spectaculos în replici şi cât mai în spiritul străzii. Dă bine să pozezi în apărătorul intereselor copiilor, iar când nu te ţin puterile şi curelele să-i aperi de adevăratele probleme, inventezi tu unele, în cazul acesta: literatura română.

Este trist cum doamna Tunegaru s-a transormat cu fiecare cuvântăre, de pe reţeaua de socializare, în unica victimă a învăţământului românesc, a lui Eminescu şi a literaturii române, a inspectoratului şi a politicului. Nu se va lăsa cu una cu două, desigur. Spre deosebire de implicarea în problemele reale ale copiilor şi ale cadrelor didactice, caii verzi nu întotdeauna schimbă destine, dar întorc capete…şi pot fi rampe de lansare.

TICăie ceasul prea lent în capul celor de la ministerul educaţiei (sau cârpeala contra cronometru din învăţământ)

images.jpgCred că de multă vreme ceasul ticăie prea lent la ministerul de educaţie, atât de lent încât unele şcoli au rămas în urmă cu ani buni, dacă nu cu veacuri. Dar, iată, domnul ministru vine cu soluţia-petec care, cel mai probabil, a fost cusută de un croitor novice : orele de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor să devină obligatorii. N-am putea spune că a stricat materialul până aici, foarfeca i-a scăpat rău din mână domnului ministru atunci când a spus că acolo unde  nu sunt calculatoare, copiii să facă drum bun- cale bătută la şcolile vecine de la judeţ, la oraş sau nu neapărat din apropierea unei urbe după cum s-a corectat domnul ministru, aşadar pe lângă microbuze să luam în calcul şi căruţele sau varianta cu picioarele la spinare, dacă şcolile dotate cu inteligenţa artificială vor fi printre văi şi dealuri.

Sclipirea domnului ministru cu siguranţă va rămâne în istorie. Nu m-ar mira că acolo unde nu sunt grupuri sanitare, copiii să fi trimişi în lanurile de porumb din vecinătate, acolo unde nu sunt profesori, se poate găsi soluţia ca elevii să fie trimişi la şezătorile satului.

Alte soluţii de cârpeală, domnule ministru?

Totul pe o ciocolată cu rom sau cum am trăit povestea fondării avocatnet.ro – Alin Popescu

 Cartea aceasta m-a prins în pânză lecturii datorită mai multor aspecte.

  1. Cunoşteam site-ul avocatnet.ro şi curiozitatea m-a îndemnat să aflu cum s-a pus pe picioare un asemenea site de anvergură (hhmm, poate îmi dă şi mie o idee). Am aflat detalii din culise? Nu atât de multe precum credeam, cartea fiind mai degrabă un jurnal al forfotei pe care a trăit-o autorul.
  2. Titlul anunţă o provocare – expresia “totul pe” invită la risc, iar dacă nu rişti, desori nu câştigi… Cum ştim că povestea  este învingătoare, am vrut să aflu cum s-a putut, cum a făcut. Cât despre ciocolata cu rom, rămâne să-i descoperiţi adevăratul gust şi preţ în această carte.
  1. Am răsfoit-o rapid în librărie şi mi-a plăcut rapiditatea gândurilor expuse, care nu sunt destinate doar antreprenorilor sau celor care au o intenţie pentru antreprenoriat.
  2. Autorul îşi împărtăşeşte povestea, aceasta fiind ideea centrală a cărţii, dar este de apreciat că îşi ia timp să te înveţe din propria experienţă, sunt paragrafe care îţi dau de gândit, care te scutură de griji aşa cum scutăram pantofii de praful greu după o zi de umblat.
  3. În cele 147 de pagini apar personaje, dispar personaje, citim despre oameni care au trecut prin viaţa lui Alin Popescu, oameni care îl susţin, iar tu, cititorul, eşti mereu acolo. Un punct forte al acestei cărţi este acela că este o lectură despre oameni şi despre un antreproriat care te schimbă ca om, dar nu te transformă din om în altceva.

De aceea, cartea merită cele cinci pene albastre.

feather_icon_by_dragondiamond2-d638921feather_icon_by_dragondiamond2-d638921feather_icon_by_dragondiamond2-d638921feather_icon_by_dragondiamond2-d638921feather_icon_by_dragondiamond2-d638921

Cenuşăreasa Estului şi ora 00:00 când totul revine la normal

510590-thumb-300xauto-440050Din fotolii de răchită, de pe meleaguri unde, în perioada aceasta,  timpul leneveşte, străinii şi-au luat ochelarii orientali şi ne citesc povestea. Sunt curioşi ce se va întâmpla cu această Cenuşăreasă a Estului, ce va face după ora 00:00 când totul revine la normal, un normal al nostru, că al lor este altul.

Ca şi Cenuşăreasa din poveste, la fel se întâmplă şi cu a noastră. Se grăbeşte să ajungă acasă înainte de miezul nopţii, are grijă ca a doua zi totul să fie totul dereticat şi să nu deranjeze pe nimeni. Când oboseşte de la atâta treabă, stă în colţul ei, visând la acea lumină din castelul prinţului, o lumină de la candelabre şi idei însoţite de sunetul paharelor pline cu spuma aristocrată a şampaniei. Se va încumeta să meargă şi la noapte în acea lume bună, şi înca o noapte, chiar  dacă după ora 00:00 viaţa ei va fi ca înainte, cu aceleaşi haine,  va avea aceeaşi treabă de făcut, ba chiar mai multă, şi va fi privită de aceleaşi feţe ostile.  Ceva îi ţine de cald la inimă, că schimbarea acestor timpuri cenuşii va veni de la un prinţ şi un pantof care numai ei i se potriveşte – o soluţie după calapodul normalului nostru.